În cadrul acestei lecții veți afla despre caracteristici ale educației, nivelurile și tipurile instituțiilor de învățământ, pregătirea profesională actuală și indicatori ai nivelului de educație, importanța modulului și exemple practice.

Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei și andragogiei. Platon definea educația „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”

Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.

Educaţia reprezintă o prioritate naţională şi factorul primordial al dezvoltării durabile a unei societăţi bazate pe cunoaştere. 

Prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva societății. Educaţia este cheia pentru ascensiune socială, pentru participarea la viaţa culturală, socială, precum şi la dezvoltarea respectului de sine.

Educația are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea unor calități umane și explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viață, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenței, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.

Raporturile juridice din sfera educației se reglementează prin Constituția Republicii Moldova, Codul educației al Republicii Moldova, alte acte legislative şi normative în vigoare.

Conform articolului 12 din Codul educației RM, structura sistemului de învățământ este organizată pe niveluri şi cicluri în conformitate cu Clasificarea Internațională Standard a Educației (ISCED-2011):

a) nivelul 0 – educația timpurie:

– educația antepreşcolară;

– învățământul preșcolar;

b) nivelul 1 – învăţământul primar;

c) nivelul 2- învățământul secundar, ciclul I: învățământul gimnazial;

d) nivelul 3:

– învăţământul secundar, ciclul II: învăţământul liceal;

– învăţământul profesional tehnic secundar;

e) nivelul 4 – învăţământul profesional tehnic postsecundar;

f) nivelul 5 – învăţământul profesional tehnic postsecundar nonterţiar;

g) nivelul 6 – învăţământul superior, ciclul I: învățământ superior de licență;

h) nivelul 7 – învăţământul superior, ciclul II: învățământ superior de master;

i) nivelul 8 – învăţământul superior, ciclul III: învățământ superior de doctorat.

Aceiași sursă, articolul 13, relevă că învățământul obligatoriu începe cu grupa pregătitoare din învăţământul preșcolar şi se finalizează cu învăţământul gimnazial. Obligativitatea frecventării învățământului obligatoriu încetează la vârsta de 16 ani. Responsabilitatea școlarizării obligatorii a copiilor cu vârsta de până la 16 ani revine părinților sau altor reprezentanți legali şi autorităților administrației publice locale de nivelurile întâi şi al doilea.

Tipurile instituţiilor de învăţământ

În conformitate cu structura învăţământului, instituţiile de învăţământ se clasifică după cum urmează: 

  1. instituție de educație antepreşcolară, pentru copiii cu vârsta de la 0 la 2 ani – creșă, centru comunitar de educație timpurie;
  2. instituție de învățământ preșcolar, pentru copiii cu vârsta de la 2 la 6 (7) ani, inclusiv grupele pregătitoare – grădiniță de copii, centru comunitar de educație timpurie;
  3. instituție de învățământ primar, clasele I-IV – școală primară;
  4. instituţie de învățământ secundar, ciclul I (clasele V-IX) – gimnaziu;
  5. instituţie de învățământ secundar, ciclul II – liceu (clasele X-XII);
  6. instituţie de învățământ general cu programe combinate – complex educațional (școală primară – grădiniță, gimnaziu-grădiniță);
  7. instituţie de învățământ profesional tehnic secundar – școală profesională;
  8. instituţie de învățământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar – colegiu;
  9. instituţie de învățământ profesional tehnic cu programe combinate – centru de excelență;
  10. instituţie de învățământ secundar vocațional de arte, sport – școală;
  11. instituţie de învățământ superior – universitate, academie de studii, institut, școală superioară, școală de înalte studii etc.;
  12. instituţie specializată de învățământ de formare continuă – institut;
  13. instituţie de învăţământ extrașcolar – școală (de arte: arte plastice, muzică, teatru; de sport etc.), centru de creație, club sportiv;
  14. instituţie de învăţământ special – instituție specială, școală auxiliară.

În societatea contemporană se pune tot mai acut problema formării și educării profesionale. Educația profesională constă în formarea unui orizont cultural și tehnologic cu privire la o anumită profesiune, concomitent cu dezvoltarea unor capacitați, priceperi si deprinderi necesare exercitării ei. Ea cuprinde atât inițierea în profesie, cât și perfecționarea și specializarea în domeniu.

Pregătirea prin școlile profesionale și liceele de specialitate este o secvență a educației profesionale și urmărește inițierea în profesie, dobândirea competenței. Ea cuprinde calificarea și înzestrarea cu valori etice pentru domeniul respectiv dobândind un comportament social adecvat. 

Educația profesională se fundamentează pe toate celelalte dimensiuni ale educației: pe cunoștințele, priceperile, deprinderile, competențele dobândite în plan intelectual. În plan moral, acțional se bazează pe comportamentele morale sau estetice.

Aceasta dimensiune a educației se refera la orice formă de pregătire sau perfecționare profesională, realizată în școală, societăți comerciale, întreprinderi etc.

În perfecționarea profesională se include:

  • Formare continuă a adulților – componentă a învățării pe tot parcursul vieții, care asigură accesul continuu la știință, informație, cultură, în vederea adaptării flexibile a individului la noile realități socioeconomice în permanentă schimbare şi în scopul dezvoltării competențelor necesare pentru activitatea profesională şi socială;
  • Formare profesională – proces de instruire în urma căruia se obține o calificare atestată printr-un certificat sau o diplomă, eliberate în condițiile legii;
  • Învăţământ profesional – programe de formare profesională, finalizate cu obținerea unei calificări, şi instituțiile care oferă aceste programe;
  • Meserii/specialități conexe – meserii/specialități care necesită aceeași bază de cunoștințe generale şi de specialitate, precum şi același set de aptitudini şi abilități, fiind înrudite sau având trunchi comun;
  • Specialitate – complex de competențe profesionale obținute prin instruire într-un anumit domeniu;
  • Studii superioare integrate – durata cumulată a ciclurilor I şi II din învăţământul superior, care corespunde unui număr de cel puţin 300 de credite de studii transferabile şi care se finalizează cu obținerea unei diplome echivalente cu diploma de studii de master.

În evidența organului de probațiune pot fi subiecți ai probațiunii care la moment sunt încadrați într-o instituție de învățământ. În cazul dat, se pune accent pe pregătirea profesională actuală. Astfel, se axează atenția pe următorii indicatori:

  • Situația școlară: se descriu relațiile cu colegii și profesorii, comportamentul la școală, locul ocupat în colectiv;
  • Succes sau eșec școlar: succesul școlar este recunoașterea capacității de exprimare, prin performanțele învățării, valorificându-se la maximum capacitățile și disponibilitățile biopsihice. Eșecul școlar reprezintă discrepanța dintre exigențele școlare, posibilitățile și rezultatele elevului;
  • Abandonul şcolar este ultima fază a insuccesului şcolar. În unele cazuri, situațiile de abandon școlar sunt facilitate de faptul că asupra subiectului probațiunii se exercită o supraveghere inadecvată, ceea ce este de natură a facilita absenteismul școlar și ulterior abandonul;
  • Atitudinea față de pregătirea pe care o urmează; perspective  față de continuarea studiilor – atitudine pozitivă sau negativă (relativă sau absolută); planuri stabilite de viitor a subiectului probațiunii;
  • Comunicarea familiei cu școala (în cazul minorilor) – se descrie parteneriatul familie-școală.

Întrebările din ghidul de interviu au caracter orientativ, vin ca suport/ajutor consilierului de a acumula cât mai utilă informație pentru a avea posibilitatea ulterior de a face o analiză complexă și detaliată a personalității subiectului probațiunii.

  1. Sunteți inclus în procesul instructiv-educativ? Care este ultima clasă absolvită/calificare obținută?
  2. Au existat situații de repetenție/corigențe?
  3. Care au fost motivele care v-au făcut să abandonați școala?
  4. Care a fost reacția familiei, atunci când ați abandonat școala?
  5. Ce crezi că ați pierdut când ați abandonat școala?
  6. Au existat situații când ați fost sancționat la școală?
  7. Ați avut un obiect de studii preferat?
  8. Care a fost cea mai bună performanță școlară a Dvs.?
  9. V-ați gândit vreodată să reluați studiile?
  10. La școală, cunoaște cineva despre problemele Dvs. cu legea?

Modulul educației și experienței profesionale vizează următoarele: nivelul de instruire și/sau calificare profesională, atitudinea subiectului probațiunii, cât și a familiei acestuia față de învățare, succese și eșecurile din perioada învățării, dificultățile întâlnite în această perioadă și perspective de continuarea studiilor. Analiza tuturor acestor arii duce la stabilirea detaliată a situației instructiv-educative și experienței profesionale.  

Legătura nivelului de educație cu infracțiunea are o semnificație mai mult psiho-socială, deoarece perioada procesului de învățământ continuu este strâns legată de cea a acumulării experienței și are influențe majore de-a lungul vieții. Prin aceasta deprindem valori morale fără de care conviețuirea ar avea de suferit, formează un nivel ridicat de inteligență, care constituie capacitatea de a raționa, de a planifica, de a rezolva probleme, de a gândi abstract și critic, de a înțelege idei complexe, cât și cultivarea aptitudinilor și abilităților personale/profesionale. Lipsa tuturor acestora creează o premisă importantă pentru o imposibilitate de integrare socială și generarea unui comportament infracțional.