În cadrul acestei lecții veți afla despre rolul modulului de investigare; familia și caracteristicile acesteia; care sunt modelele funcționale de acțiune parentală. La finalul lecției veți găsi un GHID recomandat consilierilor de probațiune care poate fi utilizat în discuția cu beneficiarul probațiunii.
Datele pe care consilierul de probațiune trebuie să le descrie în acest Modul, Anexa nr.3, la Ordinul directorului INP nr. 22, din 17.02.2020, prevede că, vor fi investigate următoarele arii: relaţiile din familie, ataşament, valori familiale promovate, persoane aflate la întreținere, probleme de familie, stilul parental, asumarea responsabilităților parentale, relaţia cu familia lărgită, implicarea familiei în susținerea persoanei și soluţionarea nevoilor și problemelor acesteia.
În ceea ce privește analiza mediului familial consilierul își va concentra atenția asupra unor elemente precum: crearea, evoluția istoricului familiei, structura familiei, stilurile parentale predominante în familie, ocupațiile membrilor familiei, relațiile și climatul general dintre membrii familiei, modul în care părinții și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau cu privire la creșterea, educarea și supravegherea copiilor, modul în care persoana evaluată și-a asumat obligațiile care îi revin în cadrul familiei, evenimente traumatizante din cadrul familiei cu care subiectul evaluării s-a confruntat, veniturile gospodăriei, modul în care aceste venituri sunt gestionate (dacă există un buget comun sau fiecare membru al familiei își gestionează venitul separat), probleme de ordin material cu care familia se confruntă, existența unor persoane care anterior s-au aflat în conflict cu legea penală, legătura cu aceștia în prezent.
Prin această prezentare succintă a mediului familial, se poate observa că familia este primul şi cel mai puternic mediu în care copilul se socializează, trecând de la starea de dependenţă la starea de autonomie.
Familia este considerată elementul natural și fundamental al societății, ea reprezintă una din construcțiile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării a speciei umane.
Plecând de la aceste definiţii, se pot contura următoarele caracteristici ale familiei:
a) existenţa unui anumit număr de persoane;
b) reuniunea lor ca urmare a unui act civil – de regulă, actul de căsătorie;
c) între membrii grupului familial există un ansamblu de drepturi şi obligaţii garantate juridic;
d) relaţii interpersonale, între toţi membrii, de ordin biologic, psihologic şi moral;
e) climatul sau atmosfera psihosocială;
f) ansamblul de norme şi reguli privind conduita membrilor grupului familial;
g) organizare structurală, cu o anumită distribuţie a rolurilor şi sarcinilor familiale;
h) îndeplinirea unor funcţii în raport cu societatea.
Există două categorii de factori ce favorizează sau modifică negativ funcţionalitatea unei familii:
- Factorii externi – sunt factori exteriori familiei şi acţionează foarte puternic asupra ei. Cei mai importanţi sunt consideraţi a fi regimul politic al societăţii, nivelul de dezvoltare economică, legislaţia şi politicile sociale, nivelul general de instrucţie, educaţie şi civilizaţie.
- Factorii interni, cei ce pot fi uşor acuzaţi de apariţia disfuncţiilor din cadrul acesteia. Dintre cei consideraţi mai importanţi enumerăm: dimensiunea familiei, cu implicaţii în realizarea socializării şi a solidarităţii; structura familiei, cu impact asupra funcţiei economice şi reproductive; diviziunea rolurilor şi a autorităţii, cu repercusiuni în principal asupra funcţiei de solidaritate. Specificăm faptul că aceşti factori nu acţionează simplist asupra funcţiilor delimitate şi atribuite familiei, deoarece perturbările din cadrul unei funcţii antrenează modificări în toate celelalte, într-o proporţie mai mică sau mai mare.
În contextul realității sociale generată de o diversitate de factori, grupul familial variază după nivelurile sale de structură:
- Familia monoparentală este una care este alcătuită dintr-un singur părinte, fie bărbat, fie femeie;
- Familii reconstituite/asamblate/compuse sunt formate, de exemplu, de copiii biologici ai tatălui și copiii biologici ai mamei, prin urmare, ei sunt frați/surori vitregi;
- Familii extinse sunt de exemplu, o familie formată dintr-un cuplu – tată și mamă, copiii lor și bunicii;
- Familii terțe unde părinții nu sunt disponibili din diferite motive de a se ocupa de creșterea și educația copiilor, aceștia rămânând în grija terților (bunei, mătușă/unchi, soră/frate, vecini etc.).
- În practica probațiunii se regăsesc subiecți ai probațiunii ce provin din alte tipuri de familii mixte și nu pot fi atribuite uneia dintre tipurile clasice enumerate mai sus.
Deci, se poate spune că mediul (climatul) familial poate fi pozitiv sau negativ deci “bun” sau “rău” şi se interpune ca un filtru între influenţele educaţionale exercitate de părinţi şi achiziţiile psihocomportamentale realizate la nivelul personalităţii copiilor.
Indicatorii care stabilesc funcționalitatea familiei sunt considerați:
- Modelul de raportare interpersonală a părinţilor, înţelegând prin acesta, nivelul de apropiere şi înţelegere, acordul sau dezacordul în legătură cu diferite probleme;
- Gradul de coeziune al membrilor familiei;
- Modul în care este perceput şi considerat copilul;
- Ansamblul de atitudini ale membrilor în raport cu diferite norme şi valori sociale;
- Modul de manifestare a autorităţii părinteşti;
- Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;
- Nivelul de satisfacţie resimţit de membrii grupului familial;
- Dinamica apariţiei unor stări tensionale şi conflictuale;
- Modelul de aplicare al recompenselor şi sancţiunilor;
- Gradul de deschidere şi sinceritate manifestat de membrii grupului familial.
Cele mai multe dintre tulburările de comportament şi cazurile de inadaptare socială înregistrate la tineri în ultimii ani îşi au cauzele în carenţele educative atât în viaţa de familie cât şi în activitatea unor instituţii sociale. Tulburările de conduită pot fi de mai multe feluri: dificile, dezadaptate, familiale, sociale, şcolare precum şi paradigma dependenţei comportamentale de educaţie şi de mediu, ca etapă construită în copilărie. Astfel, vârsta de creştere a căpătat o importanţă deosebită şi constituie terenul pe care se caută aspectele de etiologie cauzală pentru orice fel de tulburări sociale ulterioare. Inadaptarea este o carenţă a integrării în mediu şi în funcţie de situaţia în care se manifestă, vorbim de inadaptarea familială, şcolară, profesională sau socială. Un inadaptat social este acel individ care nu se poate integra în mediul social convenţional în care trăieşte. Această stare are consecinţe negative nu doar asupra psihicului şi comportamentului copilului sau tânărului, ci şi asupra întregului complex social cu care se află într-un conflict permanent şi distructiv. Cauzele care duc la inadaptarea socială diferă de la un individ la altul în funcţie de personalitatea acestuia, şi de la un mediu la altul. Inadaptarea socială este un proces lent, de durată, în care influenţele mediului se împletesc cu reacţiile individului. Aceasta poate avea uneori tendinţe latente care se declanşează doar în cazul unor incidente sau condiţii familiale favorizate (de exemplu, divorţul părinţilor sau mai mult, moartea unuia dintre părinţi într-un accident – pot schimba radical comportamentul unui copil). Procesul de integrare socială este favorizat sau defavorizat de numeroase cauze, multe dintre ele găsindu-se în mediul familial în care trăieşte individul.
MODELELE FUNCŢIONALE DE ACŢIUNE PARENTALĂ
Pentru o înţelegere mai bună şi mai completă a influenţei mediului familial asupra comportamentului pro-social sau pro-delincvent al copilului/tânărului, se impune trecerea în revistă a stilurilor educative. Astfel, se constată că multitudinea climatelor educative se organizează în jurul a două axe: (1) axa autoritate – liberalism sau constrângere – permisivitate şi (2) axa dragoste – ostilitate sau ataşament – respingere.
În primul caz, sunt utilizaţi indicatori care reflectă:
- limitele şi constrângerile impuse de părinţi activităţii copiilor;
- responsabilităţile atribuite copiilor;
- modul în care este exercitat controlul parental;
- rigoarea cu care sunt aplicate şi controlate regulile etc.
În cel de-al doilea caz, indicatorii reflectă:
- gradul de angajare a părinţilor în activitatea copilului;
- ajutorul pe care părinţii îl oferă copilului;
- timpul pe care părinţii îl consacră copilului;
- receptivitatea faţă de stările lui emoţionale şi faţă de nevoile sale.
Combinând cele două variabile – controlul parental (1) şi suport parental (2) – se identifică trei modele funcţionale de acţiune parentală: modelul permisiv, modelul autoritar şi modelul autorizat.
- Primul model, cel permisiv, este caracterizat de nivelul scăzut al controlului, asociat identificării părintelui cu stările emoţionale ale copilului. Acestuia îi sunt impuse puţine norme de conduită şi puţine responsabilităţi, iar modul în care răspunde el aşteptărilor parentale este supus unui control slab. Prin urmare părinţii se străduiesc să înţeleagă nevoile copilului şi să răspundă într-un mod adecvat acestor nevoi.
- Cel de-al doilea model şi anume modelul autoritar, se caracterizează printr-un nivel înalt al controlului, însă acestui nivel i se asociază o slabă susţinere a activităţii copilului, acestuia fiindu-i impuse principii şi reguli de conduită inviolabile. Valorile pe care părinţii le transmit sistematic copiilor, sunt: autoritatea, tradiţia, munca, ordinea, disciplina.
- Şi în cel de-al treilea model, modelul autorizat– fiind caracterizat de un control sistematic – îmbină acest control cu un puternic suport parental. Părinţii formează reguli şi controlează respectarea lor, însă ei nu impun aceste reguli ci rămân deschişi la dialoguri verbale cu copiii, explicându-le motivele pentru care regulile trebuiesc respectate şi situaţiile în care acestea se aplică stimulând astfel autonomia lor de gândire.
Între modelul educativ şi clasa socială există o corelaţie. Astfel, clasele superioare, practică în general un model educativ lejer, care permite dezvoltarea liberă a personalităţii copiilor şi manifestarea autonomiei lor, iar constrângerile educative sunt slabe. Aflate la polul opus, clasele populare practică un model educativ caracterizat printr-o atitudine aparent similară celei din clasele superioare însă diferă de aceasta prin faptul că exprimă mai degrabă un fel de indiferenţă, absenţa proiectelor educative. Cele mai multe constrângeri se exercită asupra copiilor din familiile aparţinând claselor mijlocii, care sunt prin excelenţă adeptele unui “rigorism” educativ. În cadrul acestor familii, copilul este supus de timpuriu presiunilor, pentru a i se inocula conştiinciozitatea, ordinea, responsabilitatea, deprinderile legate de curăţenie, ţinută, maniere. De asemenea activitatea şcolară, ieşirile, viaţa sexuală sunt bine supravegheate. Prezenţa constrângerilor se face simţitor totuşi în toate clasele sociale şi în fiecare dintre acestea se manifestă o tendinţă de evoluţie către permisivitate. Corelaţiile dintre modelul educativ şi clasa socială sunt însă departe de a fi absolute.
Întrebările din ghidul de interviu au caracter orientativ, vin ca suport/ajutor consilierului de a acumula informație cât mai utilă pentru a avea posibilitatea ulterior de a face o analiză complexă și detaliată a personalității subiectului probațiunii.
I. Reţeaua familială:
- Cine dintre membrii familiei îţi este cel mai aproape?
- Care sunt cele mai dese subiecte pe care le discutaţi în familie?
- Povesti despre părinţii Dvs.?
- Cât de des discuți cu părinţii?
- Ce tradiţii/obiceiuri aveţi în familie?
- Cum petreceți timpul liber?
- În ce relaţii sunteţi cu sora/fratele Dvs.?
- Cine sunt prietenii Dvs.?
- Cum acţionaţi atunci când există o problemă în familie/între prieteni?
- În situaţii dificile la cine a-i putea apela pentru ajutor?
II. Interacţiunea socială:
- Care este ocupația Dvs.?
- Cu cine locuiţi în prezent?
- Cum puteţi caracteriza relaţiile din familie?
- Ce părere au membrii familiei despre prietenii Dvs.?
- Care sunt cele mai dese subiecte pe care le discutaţi în familie, cu prietenii?
- Cum procedaţi atunci când aveţi opinii diferite vis-a-vis de anumite subiecte?
- Care sunt regulile casei? Cine le stabileşte? Cine cel mai des încalcă regulile casei?
- Cum puteţi caracteriza relaţia cu mama/tatăl?
III. Percepţiile părinţilor/prietenilor asupra problemelor:
- Cum îl puteţi caracteriza pe fiul/fiica Dvs., atât din punct de vedere al trăsăturilor fizice, cât şi cele de personalitate?
- Ce comportamente consideraţi că merită a fi încurajate la copilul /prietenul Dvs.?
- Ce vă deranjează cel mai mult la el?
- De obicei, cum preferă să-şi petreacă timpul liber?
- Cum se comportă feciorul/fiica cu Dvs., în societate, cu prietenii?
- Cu cine din familie discută problemele cu care se confruntă?
- În luarea unor decizii ţine cont de părerea celor maturi?
- Cum puteţi caracteriza relaţia fiului cu sora?
- Cum de obicei îşi manifestă neliniştea, tristeţea, supărarea?
- Cine consideraţi că poate avea influenţă pozitivă asupra comportamentului fiului Dvs.?
Influenţa deosebită pe care o exercită mediul familial asupra comportamentului şi dezvoltării copilului acţionează în dublu sens. Prin caracterul său stabil şi coerent, familia este un mediu educogen cu valenţe formative esenţiale pentru dezvoltarea normală a copilului, însă, în cazul unui mediu carenţat, acesta defavorizează educaţia copilului, dezvoltarea normală a sa, generând riscul inadaptării. Analizând și notând pe foaie toate aspectele mediului familial a subiectului, probațiunii putem descrie majoritatea modulelor care urmează, întru formarea unui profil complex a personalității subiectului în cauză.