O bună evaluare/investigare reprezintă fundamentul unei bune intervenți. Investigația, ca secvență a procesului de asistență şi consiliere, are două dimensiuni:
a) o dimensiune arborescentă, cuprinzând totalitatea rezultatelor înregistrate prin incursiunea în acele arii de investigare prezentate.
b) o dimensiune convergentă, care concretizează, într-un set de informații relevante cu privire la nevoile criminogene, problemele cu care se confruntă persoana, strategiile de rezolvare, stilul de învățare, modalitățile de abordare, circumstanţele de viaţă, gândurile, trăirile şi comportamentele generate de aceste circumstanţe, precum şi într-un set de prezumții cu privire la riscul de recidivă şi perspectivele de reintegrare social.
Dimensiunea convergentă a evaluării este cea valorificată de consilierul de probațiune în realizarea unei intervenții eficiente, ghidată de următoarele principii: principiul nevoii criminogene, principiul riscului, principiul responsivităţii.
Evaluarea nu reprezintă o simplă inventariere a problemelor şi resurselor subiectului, ci şi o ierarhizare şi o analiză a relevanței lor în procesul de schimbare comportamentală şi reintegrare socială. Finalitatea investigației nu este doar o colecție de informații şi prezumții necesare consilierului în vederea elaborării unui plan de intervenţie bun, ci şi o oportunitate de dezvoltare personală pentru consilierul de probațiune (în sensul că permite achiziționarea unor cunoștințe, exersarea unor deprinderi, adoptarea unor atitudini şi, în egală măsură, verificarea atributului acestor cunoștințe, abilităţi şi atitudini de a fi cele mai potrivite raportate la unicitatea persoanei investigate).
Aparent, în timpul evaluării, subiectul este ofertantul de informații iar consilierul este receptorul. La o analiză mai atentă a procesului, însă, se validează concluzia că rolurile de ofertant şi receptor sunt interșanjabile. Prin incursiunea pe care consilierul o face în lumea persoanei evaluate, pe de o parte îşi pune cunoștințele, abilitățile şi atitudinile în slujba procesului de asistenta şi consiliere (ca ofertant), iar pe de altă parte înregistrează informații relevante despre personalitatea şi situaţia personală a subiectului (ca receptor). Totodată, persoana nu numai că oferă – voluntar sau involuntar – date despre sine, dar, în același timp, este şi receptor de noi informații (în sensul că, relevând-şi conținutul intrapsihic în faţă consilierului, răspunzând la întrebările şi provocările acestuia, persoana îşi reorganizează mental propria experiență de viaţă, o reanalizează, oferindu-şi șansa receptării acestei experiențe din alt unghi decât cel inițial). Din această interșanjabilitate a rolurilor rezultă că evaluarea este importantă deopotrivă pentru persoană şi consilier.
REFERINȚE:
- Durnescu I., Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, Craiova, 2001
- Durnescu I., Manualul de probațiune, București, 2008
- Ghid de bune practici în materia rapoartelor presentințiale, Gabriel Oancea, Chișinău 2017
- Ghid de bune practici privind activitatea de supraveghere în comunitate, Ramona Lăcrimioara Bălăița, Chișinău 2017
- Curricula de formare în materia elaborării referatului presentențial pentru consilierii de probațiune din Republica Moldova, Ana Racu și Gabriel Oancea