Lecția 10 – Analiza comportamentului infracţional

În cadrul acestei lecții veți afla despre itemii pe care consilierul de probațiune ar trebui să-i urmărească în timpul investigației sale pe segmentul acestei arii, modele teoretice care ajuta în realizarea unei analize a comportamentului infracțional și cum pot fi acestea aplicate.

Realizarea analizei comportamentului infracţional, înseamnă oferirea răspunsului, de ce a fost comisă infracţiunea. 

În acest context, consilierul de probaţiune va efectua o analiză a următorilor itemi:

  • Trecutul infracțional – evaluarea comportamentului infracțional anterior și modul în care a îndeplinit sentințele anterioare;
  • Descrierea faptei pentru care a fost condamnat;
  • Contextul în care a avut loc infracțiunea;
  • Motivația – pe fondul consumului de alcool, droguri, probleme psihiatrice, presiunea familiei, a grupului, rețeaua socială etc.;
  • Starea mentală/emoțională în timpul infracțiunii; 
  • Sentimente, gânduri în timpul comiterii infracțiunii; 
  • Premiditarea/neprimeditarea infracțiunii;
  • Atitudinea față de victimă – în cadrul realizării analizei  infracțiunii se va efectua și o evaluare cum apreciază subiectul impactul activităţii sale infracționale asupra victimei.

Acest aspect este relevant din perspectiva evidențierii existenței empatiei persoanei evaluate în raport cu victima. Consilierul de probațiune va analiza percepția subiectului cu privire la consecinţele suferite de către victimă ca urmare a activității infracționale (pierderi materiale).

În cazul în care persoana evaluată neagă existența unui impact al activităților sale infracționale ori se prezintă pe sine ca o victimă (victima unor probleme sociale, economice: familie destrămată, anturaj nefast, violență parentală) acest fapt denotă, un nivel redus al empatiei.

  • Atitudinea față de faptă – asumarea răului comis (persoana înțelege suferințele şi pagubele provocate, planifică sau a făcut gesturi reparatorii); invocă anumite circumstanţe, coduri morale, religioase şi politice care îl obligă se adopte comportamente ilegale şi ilicite; nu îşi regretă propriul comportament, ci atacă comportamentul altora; persoana regretă fapta; persoana recunoaște și își asumă vinovăția faptei.
  • Conștientizarea consecințelor – se va constata, dacă la momentul acțiunilor/inacțiunilor sale ilicite, subiectul a cunoscut faptul că va avea de suferit o serie de consecințe de ordin legal; analiza acestora în termeni de pierdere-câștig, consecințele comportamentului infracțional asupra sa/familiei sale etc (Ce ai câștigat din comiterea acestei fapte?). Câștigul poate fi reprezentat de: sumele de bani obținute, starea de bine, încrederea prietenilor etc. Referitor la pierderi, acestea pot fi reprezentate de: pierderea încrederii părinților, pierderea locului de muncă. 

Important este ca, subiectul de probațiune, după ce indică pierderile/câștigurile, să realizeze o balanță (într-o parte a balanței să pună câștigurile, iar în cealaltă pierderile, în ce parte va înclina balanța?).

Acest exercițiu este relevant, întrucât dacă subiectul va identifica mai degrabă beneficiile decât pierderile, acest fapt dovedește că riscul acestuia a mai intra în conflict cu legea penală este unul semnificativ.

  • Planuri de viitor ale persoanei.

După ce analizăm informația, sub aspectele menționate, trebuie să constatăm dacă:

– Este acesta un comportament singular? Care sunt factorii care l-au determinat?

– S-a manifestat anterior acest comportament, sunt aceiaşi factori care l-au determinat sau sunt diferiţi?

– Există patern infracţional: similarităţi în privinţa tipului faptei, modului de comitere a faptei, contextul comiterii faptei, factorilor care au determinat comiterea faptei?

– Care consecinţe reîntăresc comportamentul, favorizează perpetuarea lui?

– Afișează persoana acest comportament pentru a obţine anumite rezultate (consecinţe) sau a evita altele? 

Modele teoretice, ce ne pot ajuta în realizarea unei analize a comportamentului infracţional sunt:

  • Modelul ABC – de analiză funcţională a comportamentului; 
  • Modelul ABC care evidenţiază relaţia gândire – emoţie – comportament, insistând asupra inter-relaţionării acestora şi a influenţelor lor reciproce.

Modelul ABC ca analiză funcţională a comportamentului susține că fiecare dintre comportamentele noastre îndeplineşte o funcţie, deci şi săvârşirea de infracţiuni se înscrie în acest cadru. Devine necesar să identificăm ce funcţie are fiecare comportament problematic, cauzele (problemele sau nevoile criminogene) acestuia, astfel încât să putem construi un plan de intervenţie adecvat pentru înlăturarea lor şi reducerea probabilităţii de apariţie ulterioară a acestor conduite. 

Modelul poate fi sintetizat sub forma schemei propuse de Skinner:

A (antecedents) – B (behavior) – C (consequences)

Modelul este focalizat asupra identificării naturii relaţiei dintre antecedente, comportament şi consecinţele acestuia.

Prin antecedente înţelegem elementele care constituie contextul în care s-a produs comportamentul infracţional sau care precedă producerea sa.

Antecedente sunt considerate toate evenimentele care formează istoria de viaţă a persoanei, noi însă vom face distincţie între antecedentele apropiate şi cele îndepărtate în timp de momentul comiterii infracţiunii, axându-ne pe antecedentele apropiate. Deși cunoaşterea antecedentelor îndepărtate oferă indicii despre situaţiile ce pot precipita comportamentul infracţional în viitor şi pot oferi repere cu privire la antecedentele apropiate care trebuie analizate.

Atenţie trebuie acordată, cu precădere, antecedentelor apropiate în timp – evenimente care au avut loc imediat înainte de producerea comportamentului analizat. Aceste evenimente pot fi: o situaţie (ex. o ceartă), un anumit loc (ex. o sală de clasă), un anumit moment al zilei, prezenţa, afirmaţiile sau acţiunile unei persoane sau grup de persoane.

Comportamentul – analizează natura relaţiei între diferite elemente ale comportamentului. De exemplu, poate exista o relaţie de reciprocitate între cogniţie şi emoţie, astfel ca, un anumit gând poate induce furie, precum şi trăirea furiei poate induce gânduri agresive.

Relaţii de reciprocitate similare pot funcţiona, între cogniţie şi acţiune, precum şi între emoţie şi acţiune. 

Este important reținem că, comportamentul observabil (cel exterior) şi comportamentul neobservabil (interior, intim) funcţionează în reciprocitate.

Consecinţele se referă la faptul că o acţiune a unei persoane produce efecte asupra sa şi asupra celorlalţi. Consecințele sunt: apropiate şi îndepărtate de momentul producerii comportamentului infracţional.

Consecinţele apropiate sunt rezultatele imediat observabile ca urmare a unui comportament specific. Consecinţele îndepărtate sunt cele ce apar după o perioadă de timp de la producerea comportamentului specific.

Consecinţele unui comportament infracţional pot fi:

  • sociale: comportamentul generează o reacţie din partea unor persoane sau grupuri;
  • fizice: distrugerea unui bun, rănirea unei persoane etc.;

Orice comportament produce consecinţe care sunt percepute de un individ ca dezirabile sau indezirabile, în funcţie de această percepţie, el tinzând să le obţină sau să le evite.

În timpul evaluării este important să urmărim identificarea celor trei componente ale modelului:

A – semnificând antecedentele comportamentului (ce anume s-a întâmplat imediat înaintea declanşării comportamentului, care au fost modificările din mediul extern/intern care le-au determinat); 

B – fiind comportamentul ţintă (infracţional), curent şi circumstanţele în care acesta s-a produs, 

iar C – reprezentând consecinţele acestui comportament, care au fost acestea (imediate şi/sau pe termen lung; pozitive sau negative), care a fost impactul comportamentului infracţional asupra propriei persoane şi a mediului imediat. 

Analizând toate informaţiile legate de infracţiunea curentă putem răspunde la întrebarea de ce subiectul evaluării a comis această infracţiune în circumstanțe concrete și să formulăm explicația noastră asupra infracțiunii, spre exemplu:

  • acest comportament reprezintă o modalitate de câștig (profesionalism);
  • un stil de viață (abuzul de substanțe);
  • un mecanism de adaptare (răspuns la sărăcie, lipsa unei locuințe);
  • normă socială (comportamentul infracțional este sprijinit de către familie, de către „comunitate„);
  • activitate socială (pentru distracție, implicare alături de colegii de aceeași vârstă); 
  • auto-exprimare (frustrare, stres).